Читать книгу Cartea Urantia - Urantia Foundation - Страница 362

3. Transplantarea vieţii

Оглавление

36:3.1 (399.3) Viaţa nu apare spontan în universuri; pe planetele sterile trebuie ca a ea să fie instaurată de Purtătorii Vieţii. Ei sunt transportorii, răspânditorii şi păzitorii vieţii, aşa cum apare ea pe lumile evolutive ale spaţiului. Întreaga viaţă a speciilor şi a formelor cunoscute pe Urantia se iveşte cu aceşti Fii, cu toate că nu există toate formele de viaţă planetară pe Urantia.

36:3.2 (399.4) Corpul Purtătorilor Vieţii trimişi pentru a implanta viaţa pe o lume nouă se compune de obicei dintr-o sută de purtători seniori, o sută de asistenţi şi o mie de conservatori. Purtătorii Vieţii transportă adesea adevărata plasmă vitală pe o lume nouă, însă nu întotdeauna. Ei organizează uneori modelele vieţii după sosirea lor pe planetele pentru care au fost desemnaţi şi conform unor formule anterior aprobate pentru o nouă aventură de stabilire a vieţii. Aceasta a fost originea vieţii planetare pe Urantia.

36:3.3 (399.5) Când modelele fizice conforme formulelor aprobate au fost furnizate, atunci Purtătorii Vieţii catalizează aceste materiale neînsufleţite, transmiţându-le prin persoana lor scânteia vitală a spiritului şi, de îndată, modelele inerte devin materie vie.

36:3.4 (399.6) Scânteia vitală - misterul vieţii - este conferită prin intervenţia Purtătorilor Vieţii, însă nu vine de la ei. Este adevărat că ei supraveghează operaţiunea şi că elaborează însăşi plasma vitală, însă Spiritul-Mamă al Universului este cel care oferă factorul esenţial al plasmei vii. Fiica Creativă a Spiritului Infinit este cea de la care provine scânteia de energie care învie corpul şi lasă mintea săprezică.

36:3.5 (399.7) Conferind viaţa, Purtătorii Vieţii nu transmit nimic din natura lor personală, nici măcar pe sferele unde sunt proiectate noile ordine de viaţă. În aceste momente, ei se mulţumesc să facă să iasă la iveală şi să transmită scânteia vieţii, să facă să demareze mişcările de revoluţie necesare ale materiei conform specificaţiilor fizice, chimice şi electrice ale planurilor şi ale modelelor prescrise. Purtătorii Vieţii sunt prezenţe vii catalitice care agită, organizează, şi vitalizează elementele, altminteri inerte, ale ordinului material al existenţei.

36:3.6 (400.1) Pentru a stabili viaţa pe o lume nouă, Purtătorilor Vieţii aparţinând unui corp planetar li se acordă o anumită întârziere, de aproximativ jumătate de milion de ani ai timpului planetar respectiv. La sfârşitul acestei perioade marcată de anumite realizări în dezvoltarea vieţii planetare, ei îşi încetează eforturile de implantare şi le este interzis să adauge vreun element nou sau suplimentar vieţii respectivei planete.

36:3.7 (400.2) Pe durata epocilor cuprinse între stabilirea vieţii şi emergenţa creaturilor umane având un statut moral, Purtătorii Vieţii sunt autorizaţi să manipuleze mediul vital şi să orienteze favorabil cursul evoluţiei biologice. Ei acţionează astfel pe parcursul unor lungi perioade.

36:3.8 (400.3) Îndată ce Purtătorii Vieţii operând pe o lume nouă au reuşit să producă o fiinţă înzestrată cu voinţă, având puterea de decizie morală şi de alegere spirituală - munca lor se termină; ei auajuns la capăt, nu mai pot manipula viaţa evoluândă. Evoluţia creaturilor vii trebuie, de acum încolo, să urmeze potrivit cu înzestrările inerente naturii lor şi cu tendinţele deja imprimate şi fixate în formulele şi în modelele planetare. Purtătorii Vieţii nu au permisiunea să experimenteze cu voinţa sau să se amestece în cadrul voinţei; le este interzis să domine sau să influenţeze arbitrar creaturi morale.

36:3.9 (400.4) Pe parcursul sosirii unui Prinţ Planetar, ei se pregătesc să plece, însă doi purtători seniori şi doisprezece conservatori pot să facă legăminte temporare de renunţare şi să se ofere drept voluntari pentru a rămâne pe planetă un timp nedeterminat în calitate de consilieri în materie de dezvoltare ulterioară şi de conservare a plasmei vitale. Doi dintre aceşti Fii şi doisprezece dintre asociaţii lor servesc în prezent pe Urantia.

Cartea Urantia

Подняться наверх