Читать книгу Întoarcerea Pe Pământ - Danilo Clementoni - Страница 11

Оглавление

Nassiriyya – Hotelul

Clar nu era un hotel de cinci stele, dar pentru cineva care a petrecut zece săptămâni într-un cort, în deșert, și numai un duș era considerat lux. Elisa a lăsat apa rece, revigorantă să-i maseze gâtul și umerii. Răcoarea-i făcea bine corpului și spatele i-a fost traversat de o serie de fiori plăcuți.

Îți dai seama de importanța lucrurilor numai când nu le mai ai.

Trecuseră mai bine de zece minute când s-a decis să iasă din duș. Aburii au aburit oglinda, care fusese clar agățată strâmb. A încercat să corecteze asta, dar imediat ce i-a dat drumul a revenit la poziția sa strâmbă. A ignorat-o până la urmă. În timp ce își ștergea corpul, s-a uitat la ea admirativ. În tinerețea ei, i se făcuseră oferte să lucreze ca model sau actriță. Ar fi putut fi, poate, o diva a cinematografului sau soția unui fotbalist, dar banii nu au interesat-o niciodată. A preferat să transpire, să înghită praf, să studieze documente vechi și să viziteze locuri uitate. Pentru ea, aventura însemna sângele și emoția implicate în găsirea unui artefact antic, descoperirea unor vestigii de acum mii de ani. Nimic nu se compara cu asta.

S-a apropiat mai mult de oglindă, uitându-se la micile alea linii nenorocite din colțurile ochilor. Mâna i s-a dus automat spre trusa de machiaj, din care și-a scos crema anti-rid. ”Riduri vizibil mai puține în mai puțin de o săptămână”. A întinsă-o cu atenție pe toată fața și s-a uitat la ea cu atenție. Pretindeau că fac miracole ? În definitiv, susținea că efectele vor fi vizibile după doar șapte zile.

Și-a zâmbit sieși, și tuturor femeilor care se lasă păcălite de asemenea reclamă.

Ceasul de pe peretele deasupra patului arată ora 19:40. Nu va reuși să se pregătească în douăzeci de minute.

S-a uscat grăbită, lăsându-și părul blond ușor ud, și a rămas în fața dulapului din lemn închis la culoare, în care atârnau cele câteva haine pe care le reușise să și le aducă. Altă data i-ar fi luat ore să se decidă asupra vestimentației potrivite pentru o anumită ocazie. În această seară, însă, oferta era limitată. Fără să se gândească prea mult, a optat pentru o rochie neagră, scurtă. Era drăguță, evident sexy, dar nu vulgară. Avea o linie a decolteului care-i punea în evidență silueta voluptoasă. A scos-o din dulap și a aruncat-o pe pat cu o mișcare elegantă a mâinii.

19:50. Chiar dacă era apanajul doamnelor, ura să întârzie.

Uitându-se pe fereastră, a văzut o mașină închisă la culoare, strălucitoare chiar în fața hotelului. Un tânăr îmbrăcat în haine militare, care era probabil șoferul, se sprijinea calm de mașină, fumând o țigare.

A făcut tot posibilul să-și evidențieze ochii cu un dermatograf și rimel, și și-a dat repede cu puțin luciu pe buze. În timp ce încerca să-l distribuie uniform, trimițând săruturi în aer, și-a pus cerceii preferați, luptându-se să găsească găurile în urechi.

Trecuse ceva vreme de la ultima ieșire în oraș. Munca o purta în jurul lumii și nu avusese o relație stabilă cu cineva. Relațiile ei se încheiau, de obicei, după câteva luni. Își ignorase dintotdeauna instinctul matern înnăscut pe care l-a simțit ca fată, iar cum, pe măsură ce se apropia de maturitatea biologică, devenea din ce în ce mai conștientă de acest lucru. Poate era timpul să aibă în vedere întemeierea unei familii.

Și-a alungat rapid gândul din minte. A alunecat în rochie, și-a pus singura pereche de pantofi cu toc pe care și-o adusese, și a pulverizat cel mai bun parfum al ei de o parte și de alta a gâtului printr-o mișcare generoasă. Eșarfă de mătase și o geantă de mână neagră, încăpătoare. Era gata. O ultimă privire în oglinda pătată de pe peretele de lângă ușă a asigurat-o că machiajul era impecabil. După o scurtă piruetă a părăsit camera cu o expresie satisfăcută.

După ce și-a revenit din uimirea provocată de vederea Elisei care ieșea din hotel arătând ca un model, tânărul șofer și-a aruncat cea de a doua țigare pe care abia și-o aprinsese și s-a grăbit să deschidă portiera mașinii.

- Bună seara, doctore Hunter. Putem pleca? a întrebat el, ezitând.

- Bună seara, da, sunt gata, i-a răspuns ea arborând cel mai fermecător zâmbet al ei.

- Mulțumesc pentru drum, a adăugat ea, în timp ce se urca în mașină, știind că rochia i se va ridica și va dezvălui suficient din picioarele ei cât să-l facă pe soldat să se simtă inconfortabil.

I-a plăcut dintotdeauna să fie admirată.

Întoarcerea Pe Pământ

Подняться наверх