Читать книгу Întoarcerea Pe Pământ - Danilo Clementoni - Страница 17

Nasiriyya – După cină

Sistemul de înregistrare s-a reactivat cu un sunet ușor. Vocea profesorului se auzea dinnou în mica boxă din interiorul aparatului.

- Cred că e timpul să plecăm, Jack. Trebuie să mă trezesc devreme dimineață pentru a continua săpăturile.

- În ordine, a răspuns colonelul. Merg să-i mulțumesc bucătarului și plecăm.

- Pentru Dumnezeu! a strigat cel mai slab dintre ascultători. Din cauza ta am pierdut cea mai importantă parte.

- Ei, haide. Nu am făcut-o intenționat, a răspuns cel gras, defensiv. Putem spune oricând că a fost o defecțiune de sistem și că nu am reușit să înregistrăm toată conversația.

- Mereu trebuie să curăț după tine, s-a plâns celălalt.

- O să-mi mulțumești. Am deja un plan pentru a pune mâna pe dispozitivul portabil. Strângându-și nasul cu degetul mare și arătătorul a continuat :

- Intrăm deseară în camera ei și copiem toate datele fără ca ea să observe măcar.

- Și ce facem dacă se trezește? Îi cântam un cântec de leagăn?

- Nicio grijă, prietene. Am câțiva ași în mânecă, a răspuns el, îngustându-și privirea.

Între timp, Jack și Elisa se pregăteau să părăsească restaurantul. Colonelul și-a pornit dispozitivul manual de comunicare și a vorbit cu însoțitorul.

- Suntem pe cale să ieșim.

- E liniște afară, colonele, a răspuns o voce în cască.

Precaut, colonelul a deschis ușa clădirii și a scanat zona din jurul său. Soldatul care o însoțise mai devreme pe Elisa era încă lângă mașina de afară.

- Poți să pleci, fiule. O duc eu înapoi pe dr Hunter.

Soldatul a rămas în poziție de drepți, a salutat, apoi, spunând ceva în dispozitivul său de comunicare, a dispărut în umbrele nopții.

- A fost o seară superbă, Jack, a spus Elisa în timp ce plecau. A inhalat profund aerul proaspăt al serii, și a adăugat:

Demult nu am mai petrecut așa o seară. Mulțumesc foarte mult, a spus ea, cu unul dintre frumoasele sale zâmbete.

- Haide. Nu suntem în siguranță așa expuși, și spunând acestea, i-a deschis ușa mașinii și a ajutat-o să intre.

Cu colonelul la volan, mașina mare și închisă la culoarea s-a îndepărtat repede, lăsând un nor de praf considerabil în urma sa.

- Și eu m-am simțit bine. Nu aș fi crezut că o seară cu un ”profesor îngâmfat” poate fi atât de distractivă.

- Îngâmfată? Asta cred oamenii? s-a întors, prefăcându-se a fi jignită.

- Da, îngâmfată. Dar, de asemenea, și foarte înțelegătoare, inteligentă și în mod cert, sexy. Văzând că se uită în altă parte, a profitat de moment și i-a mângâiat părul de pe ceafă.

Contactul i-a produs o serie de furnicături pe coloană. Nu putea ceda atât de repede, se gândea ea. Dar nu se putea abține să nu anticipeze ceva. Nedorind să spună ceva, și-a permis să se bucure de acel scurt masaj liniștitor. Jack, încurajat de lipsa de reacție în urma gestului său, a continuat să-i mângâie părul o vreme. Brusc, și-a coborât mâna pe umărul ei, apoi a coborât-o pe brat, ajungând la vârfurile degetelor. Uitându-se în continuare pe geam, i-a luat mâna și a strâns-o cu putere. Era o mână mare, puternică. Contactul a făcut-o să se simtă în siguranță.

Nu prea departe, o altă mașină urmărea cuplul, pasagerii încercând să tragă cu urechea la un nou dialog interesant

- Cred că cei zece dolari vor ajunge în buzunarul meu, amice, a spus cel gras. O duce la hotel, ea o să-l invite să mai bea ceva, și aia va fi.

- Sper să nu se termine așa, altfel cum o să mai copiem datele de pe dispozitivul mobil?

- Fir-ar. Nu m-am gândit la asta.

- Niciodată nu te gândești la altceva în afară de ceva pentru stomacul tău nesătul.

- Haide, nu-i lăsa să se îndepărteze prea mult, a spus cel gras, ignorând provocarea. Nu vreau să pierdem dinnou semnalul.

Pentru o perioadă, au rămas ținându-se de mână, fără să spună nimic, uitându-se afară. Hotelul se apropia tot mai mult și Jack începea să se simtă ciudat. Nu era prima data când ieșea cu o femeie, dar în seara aceea simțise că i-a revenit timiditatea care îl chinuise în tinerețe. Credea că trecuse peste ea. S-a simțit paralizat de contactul prelungit. Poate ar fi putut spune ceva care să spargă tăcerea stânjenitoare, dar, din teamă că orice ar spune ar distruge momentul magic, a ales să amâne momentul.

Era recunoscător pentru cutia automată de viteze care-i permitea să schimbe vitezele fără să-și miște mâna în timp ce conducea în noapte.

În ce-o privește pe Elisa, începuse să se gândească, pe rând, la așa-zișii bărbați din viața ei. Atâtea povești, vise, planuri, atâta bucurie și fericire, care mereu s-au sfârșit în decepții, amărăciune și durere. Era ca și cum destinul luase deja o decizie pentru ea. Pe plan profesional, era clar că avusese o viață plină de satisfacții și recunoaștere, dar părea să știe că nu va fi nimeni lângă ea cu care să împartă asta. Acum era acolo, într-o țară străină, călătorind de mână cu un bărbat, pe care, până în acel moment, în văzuse doar ca pe un simplu obstacol în calea planurilor ei, dar care se purta foarte tandru și afectuos cu ea. Nu o dată se întrebase ce ar trebui să facă.

- E totul în ordine? a întrebat Jack, îngrijorat să-i vadă ochii tot mai umezi.

- Da. Mulțumesc, Jack. Doar un moment de tristețe. Va trece curând.

- E din cauza mea? a întrebat colonelul îngrijorat. Am zis sau am făcut ceva greșit?

- Nu, chiar din contra, a răspuns ea brusc. Apoi, cu cea mai catifelată voce a adăugat:

- Stai aproape de mine, te rog.

- E în ordine. Sunt aici. Nu trebuie să-ți faci griji pentru nimic. Nu o să las să ți se întâmple nimic, da ?

- Mulțumesc. Mulțumesc mult de tot, a spus Elisa, în timp ce încerca să-și șteargă lacrimile care-i cădeau pe obraji. Chiar ești deosebit. Jack a rămas tăcut, ținându-i mâna și mai puternic.

Semnul hotelul apăruse la capătul drumului. Au mers de la un capăt la altul în tăcere. În cele din urmă, colonelul a încetinit și a oprit în fața intrării. Cei doi s-au privit intens. Timp de câteva momente niciunul nu a îndrăznit să vorbească. Jack știa că el trebuie să facă prima mișcare, dar Elisa i-a luat-o înainte.