Читать книгу Comorile Dharmei - Gheșe Rabten - Страница 17

Originea suferinței

Оглавление

Nu este posibil să elaborăm o metodă de luptă împotriva suferinţei decât dacă i-am identificat în prealabil limpede originea. Nu putem scăpa de suferinţă schimbând ţara, nici chiar planeta. Nefiind o problemă de loc, nu ne putem eschiva mutându-ne dintr-un loc în altul. Pentru a o elimina, trebuie să-i înţelegem cauza adevărată. Când este eliminată cauza, suferinţa dispare de la sine. Dacă apa se prelinge prin acoperiş, nu va fi prea înţelept din partea noastră să mutăm lucrurile dintr-un colţ în altul ca să le ferim de căderea picăturilor de apă. Este de departe preferabil să localizăm infiltraţia şi să o remediem.

Tot astfel trebuie acţionat în cazul suferinţei. Ea se produce în funcţie de cauze şi de condiţii. Floarea pe care o contemplăm nu a crescut din întâmplare; ea este rezultatul unei cauze principale, în acest caz sămânţa, şi a condiţiilor favorabile: apa, Soarele, căldura, etc. Ca şi floarea, fericirea şi suferinţa au o cauză principală şi condiţii secundare. Buruienile care sufocă florile s-au ivit şi ele dintr-o cauză principală şi nişte condiţii secundare. Pentru a obţine flori frumoase, trebuie înlăturate buruienile eliminând cauzele acestora, adică seminţele şi rădăcinile. În locul lor vom semăna seminţe de flori şi le vom îngriji, dând atenţie condiţiilor secundare indispensabile.

În mod analog, va trebui să căutăm cauza suferinţei şi să ne întrebăm care sunt condiţiile ei secundare. Când le vom fi identificat, vom avea posibilitatea să le eliminăm. De asemenea, va trebui să găsim cauzele şi condiţiile fericirii pentru a încerca să le reunim. Eliminarea suferinţei şi obţinerea fericirii depind de eforturile noastre. Cât priveşte Dharma, aceasta este înzestrată cu o mare putere. Ea este ca o maşină puternică: ne revine nouă să o punem în mişcare şi să-i exploatăm toate resursele. Fără intervenţia omului, maşina rămâne neproductivă. Tot astfel, puterea Dharmei se manifestă numai când o persoană îi solicită mecanismele.

Comorile Dharmei

Подняться наверх