Читать книгу Comorile Dharmei - Gheșe Rabten - Страница 18

Cauzele suferinţei sunt acţiunile defavorabile, nevirtuoase. Motivele fericirii sunt acţiunile favorabile, virtuoase. De asemenea, se poate vorbi de karmă virtuoasă sau de karmă nevirtuoasă. Karma este un cuvânt sanskrit care înseamnă acţiune. Prin acţiunile noastre, pozitive sau negative, virtuoase sau nevirtuoase, ne creăm fericirea sau suferinţa. Noi înşine suntem autorii durerilor noastre. Putem să le producem sau să le evităm, alegerea ne aparţine. Pe de altă parte, dacă nu creăm cauzele fericirii acumulând acţiuni pozitive, virtuoase, ea nu are nicio şansă de a se realiza. Unii se vor revolta, poate, gândindu-se la durerile pe care le suportă fără să fi comis acţiuni negative sau grave şi se vor întreba de unde le vin toate aceste suferinţe. Or, cauzele suferinţelor actuale nu sunt neapărat create în prezent. Ele au putut fi acumulate în trecut, în această viaţă, sau într-o existenţă anterioară. Dacă ne-am născut ca fiinţe umane, este datorită acţiunilor favorabile pe care le-am înfăptuit anterior. Cauza principală este o karmă virtuoasă. Părinţii noştri actuali sunt condiţiile ei.

Mulţi dintre voi vor fi sceptici în ce priveşte existenţa vieţilor trecute şi viitoare. Este normal ca aceste concepţii, noi pentru unii, să provoace îndoială şi vom reveni asupra acestui subiect. Se prea poate ca neofiţii să fie derutaţi de ce susţin aceste învăţături. Subiectele expuse le vor părea probabil greu de abordat. Cu atât mai mult vor fi nevoiţi să depună eforturi pentru a înţelege ceea ce li se prezintă. Există karme contaminate şi karme necontaminate. Karmele contaminate sunt constituite de acţiunile fiinţelor obişnuite, sunt cele pe care le acumulăm. Karmele necontaminate sunt produse de fiinţele realizate. Aici va fi vorba de karmă contaminată, cauza existenţei noastre condiţionate. În această privinţă, se deosebeşte karma proiectoare, care propulsează individul spre o naştere dată, şi karma complementară, care ne determină condiţiile de viaţă (suferinţă, fericire…).

Dacă respectăm regulile etice, dacă ne abţinem de a ucide, etc., vom obţine o naştere umană. Cu toate acestea, vieţile umane ale unora sau altora au destine foarte diferite. Unele fiinţe umane sunt frumoase, altele urâte; există corpuri sănătoase şi corpuri bolnave; persoane puternice şi persoane plăpânde; bogaţi şi sărăci. Or, toate aceste condiţii de existenţă sunt produse de cauze. Bogăţia, spre exemplu, este rezultatul unei karme acumulate în trecut; ea este fructul carităţii şi al generozităţii. Frumuseţea apare prin practicarea răbdării. Sănătatea şi viaţa lungă îşi au de asemenea cauzele lor specifice şi rezultă din respectul faţă de viaţă, din atitudinile binevoitoare, din grija cu care i-am înconjurat pe alţii în trecut. Puterea şi forţa rezultă din modestie, din lipsa de orgoliu şi din diferitele binefaceri anterioare, de ordin moral sau material. Putem gândi desigur că achiziţiile noastre, reuşita noastră socială, sunt fructul muncii sau al demersurilor noastre, al ajutorului şi intervenţiei părinţilor, prietenilor, etc. Dar aceşti factori nu sunt decât condiţiile secundare care permit cauzei principale să-şi producă efectul, aşa cum arborele sau planta găsesc în sămânţă cauza principală, originară, a cărei dezvoltare va fi favorizată de condiţii prielnice.

Ansamblul condiţiilor noastre existenţiale este determinat de conjunctura unei cauze (o karmă virtuoasă sau nevirtuoasă) şi de condiţiile care îi permit cauzei să-şi exercite efectul. Dacă circumstanţele ar fi suficiente producerii unui rezultat, de ce anumite acţiuni sau tentative se dovedesc zadarnice cu toate eforturile depuse şi al întrunirii tuturor condiţiilor propice pentru ca un proiect să fie dus la bun sfârşit? Dacă nu se obţine rezultatul scontat, înseamnă că lipseşte cauza fundamentală. Dacă dorim să fim fericiţi în viitor, trebuie să creăm începând de azi cauzele fericirii prin acţiuni şi un comportament conforme cu o anumită etică.

Sunt persoane care obţin o renaştere umană; acesta este fructul atenţiei acordate eticii şi în special al respectului faţă de viaţă. Cu toate acestea, ele trăiesc în sărăcie. Or, sărăcia este rezultatul zgârceniei, al refuzului de a dărui. Urâţenia este fructul urii şi al zâzaniei întreţinute în mod voluntar. Scurtimea vieţii, slăbiciunile corpului, boala, îşi au cauza fie în refuzul de a-i proteja pe alţii de pericol, fie în împiedicarea ajutorării lor, fie în afectarea directă a sănătăţii sau vieţii acestora. Sănătatea şubredă sau boala sunt doar o condiţie şi nicidecum cauza profundă, care s-a produs anterior. Discursul anumitor persoane este acceptat şi respectat în mod natural, deşi ele se exprimă cu greutate. Şi acesta este rezultatul unei cauze acumulate anterior, când aceste persoane s-au abţinut de la orice cuvânt nevirtuos, cum ar fi minciuna, defăimarea, vorbele grosolane. Alte persoane, dimpotrivă, indiferent dacă spun sau nu adevărul, nu inspiră niciodată încredere şi nu sunt luate în serios, pentru că în trecut au minţit şi au recurs la cuvinte perfide.

În trecutul nostru apropiat, precum şi în vieţile noastre anterioare, am acumulat numeroase karme care sunt tot atâtea cauze ale experienţelor pe care le vom trăi. Pe parcursul vieţii, când aceste cauze vor întâlni condiţii favorabile ecloziunii rezultatului, acesta va apărea. Cu toţii dorim să fim fericiţi în viitor. Acum avem libertatea să creăm cauzele fericirii noastre viitoare trăind de o manieră nobilă şi virtuoasă. Valoarea unei vieţi nobile nu se apreciază doar din punctul de vedere al Dharmei. Cei care duc o viaţă onestă, ale căror acţiuni mentale, fizice şi verbale sunt virtuoase, sunt stimaţi de toată lumea. Dacă suntem buni, generoşi şi binevoitori, dacă suntem darnici cu săracii, dacă-i ajutăm pe bolnavi şi facem astfel încât să protejăm pe cei a căror viaţă este în pericol, vom fi apreciaţi şi respectaţi de toţi.

Dacă aceste acţiuni nobile poartă sau nu eticheta de Dharma, chiar dacă nu le este dat numele de Dharma, are puţină importanţă; oricum ele sunt o practică Dharma. Chiar dacă respingem Dharma, atunci când, împinşi de compasiune, ajutăm sau salvăm o persoană aflată în pericol, actul nostru altruist este o practică Dharma. Pentru a practica Dharma, ne putem petrece viaţa în meditaţie, dar putem de asemenea să acţionăm pentru binele altora cu corpul, cu cuvântul sau cu mintea. În acest fel vom căuta şi analiza cauzele fericirii şi ale suferinţei.

Am văzut, mai ales, că rezultatele karmei apar în planul individual. Dar există şi o karmă colectivă care dă naştere experienţelor trăite în comun de un ansamblu de indivizi. Locuitorii aceleiaşi ţări profită împreună de prosperitatea ei economică, de stabilitatea ei politică, de funcţionarea echilibrată a instituţiilor sale sau, dimpotrivă, cunosc subdezvoltarea, regimurile dictatoriale sau corupte; cauzele fiind acumulate în colectiv, rezultatele sunt trăite în comun.

Deci, atâta vreme cât vom produce cauzele suferinţei, nu o vom putea evita. Chiar dacă încercăm, din momentul în care cauzele şi condiţiile au fost reunite, rezultatul se produce în mod inevitabil. Când sămânţa va găsi toate condiţiile necesare dezvoltării sale (pământ, apă, căldură, etc.), planta se va dezvolta, independent de orice voinţă, chiar dacă creşterea ei nu este dorită.