Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 44

Atat de frageda, te-asameni

Cu floarea alba de cires,

Si ca un inger dintre oameni

In calea vietii mele iesi.

Abia atingi covorul moale,

Matasa suna sub picior,

Si de la crestet pan-in poale

Plutesti ca visul de usor.

Din incretirea lungii rochii

Rasai ca marmura in loc -

S-atarna sufletu-mi de ochii

Cei plini de lacrimi si noroc.

O, vis ferice de iubire,

Mireasa blanda din povesti,

Nu mai zambi! A ta zambire

Mi-arata cat de dulce esti,

Cat poti cu-a farmecului noapte

Sa-ntuneci ochii mei pe veci,

Cu-a gurii tale calde soapte,

Cu-mbratisari de brate reci.

Deodata trece-o cugetare,

Un val pe ochii tai fierbinti:

E-ntunecoasa renuntare,

E umbra dulcilor dorinti.

Te duci, s-am inteles prea bine

Sa nu ma tin de pasul tau,

Pierduta vecinic pentru mine,

Mireasa sufletului meu!

Ca te-am zarit e a mea vina

Si vecinic n-o sa mi-o mai iert,

Spasi-voi visul de lumina

Tinzandu-mi dreapta in desert.

S-o sa-mi rasai ca o icoana

A pururi verginei Marii,

Pe fruntea ta purtand coroana -

Unde te duci? Cand o sa vii?