Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 46

Tresarind scanteie lacul

Si se leagana sub soare;

Eu, privindu-l din padure,

Las aleanul sa ma fure

Si ascult de la racoare

  Pitpalacul.

Din izvoare si din garle

Apa suna somnoroasa;

Unde soarele patrunde

Printre ramuri a ei unde,

Ea in valuri sperioase

  Se azvarle.

Cucul canta, mierle, presuri -

Cine stie sa le-asculte?

Ale pasarilor neamuri

Ciripesc pitite-n ramuri

Si vorbesc cu-atat de multe

  Intelesuri.

Cucu-ntreaba: – Unde-i sora

Viselor noastre de vara?

Mladioasa si iubita,

Cu privirea ostenita,

Ca o zana sa rasara

  Tuturora.

Teiul vechi un ram intins-a,

Ea sa poata sa-l indoaie,

Ramul tanar vant sa-si deie

Si de brate-n sus s-o ieie,

Iara forile sa ploaie

  Peste dansa.

Se intreaba trist izvorul:

– Unde mi-i craiasa oare?

Parul moale despletindu-si,

Fata-n apa mea privindu-si,

Sa m-atinga visatoare

  Cu piciorul?

Am raspuns: – Padure draga,

Ea nu vine, nu mai vine!

Singuri, voi, stejari, ramaneti

De visati la ochii vineti,

Ce lucira pentru mine

  Vara-ntreaga.

Ce frumos era in cranguri,

Cand cu ea m-am prins tovaras!

O poveste incantata

Care azi e-ntunecata…

De-unde esti revino iarasi,

  Sa fim singuri!