Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 11

De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,

Ghirlanda n-as alege-o de flori plapande, june,

Ci falnica cununa a bardului batran;

Eu n-as alege lira vibranda de iubire,

Ci ceea care falnic imi canta de marire,

Cu focul albei Veste aprinde al meu san.

Ghirlanda ce se-nsoara cu silfele usoare,

Pe fruntea inspirata, pe fruntea-nspiratoare,

De bucle-ncungiurata, blondine, undoind,

Placuta-i? ghirlanda – sublima insa este

Cununa cea de laur, ce santa se-mpleteste

Pe fruntea cea umbrita de bucle de argint.

Ca visul e cantarea ce-o-ntoana Eol dulce,

Cand silfele vin jalnic prin lilii sa se culce,

Sa doarma somn de ingeri pe sanul alb de flori;

Sublim insa e cantul cand tipa si ia-n goana

Talazurile negre ce turba, se rastoarna,

Si spumega ca furii si urla-ngrozitor.

Astfel iti e cantarea, batrane Heliade,

Cum curge profetia unei Ieremiade,

Cum se razbun-un vifor zburand din nor in nor.

Ruga-m-as la Erato sa cant ca Tine, barde,

De nu in viata-mi toata, dar cantecu-mi de moarte

Sa fie ca "Blestemu" – Ti… sa-l cant, apoi sa mor.