Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 4

A noptii gigantica umbra usoara,

 Purtata de vant,

Se-ncovoie tainic, se leagana, zboara

 Din aripi batand.

Roz-alb-aurora, cu bucle de aur

 Sclipinde-n rubin,

Revarsa din ochii-i de lacrimi tezaur

 Pe-al florilor san;

Raspande suflarea narciselor albe

 Balsamu-i divin,

Si Chloris din roze isi pune la salbe

 Pe fruntea-i de crin;

Iar raul suspina de blanda-i durere

 Poetic murmur,

Pe-oglinda-i de unde rasfrange-n tacere

 Fantastic purpur;

Si pasarea canta suspine-imitanda

 Un cantec de-amor,

Ecou-i raspunde cu vocea-i vuinda

 La plansu-i de dor.

Pe camp se vad doua fiinte usoare

 Saltande pe-un cal,

Pe care le-ncinge de flutura-n boare

 Subtire voal;

Ca Eol ce zboara prin valuri si tipa,

 Fugarul usor

Necheaza, s-arunca de spinteca-n pripa

 Al negurei flor,

O dalba fecioara adoarme pe sanul

 De-un june frumos,

Astfel cum dormita oftarea, suspinul,

 In cantul duios;

Iar talia-i nalta, gingasa, subtire

 Se mladie-n vant,

Si negrele-i bucle ondoala-n zefire,

 Sclipesc fluturand.

I-adoarme pe sanu-i, se leagana-n brate

 In tandre visari;

Pe cand ca profume pe blanda ei fata

 Plutesc sarutari.

Iar aeru-n munte, in vale vibreaza

 De tainici oftari;

Caci junele astfel din pieptu-i ofteaza

 In dalbe cantari:

"Ah! asculta, mandrulita,

 Dragulita,

Soapta-mi blanda de amor,

Sa-ti cant dulce, dulce tainic,

 Cantul jalnic

Ce-ti cantam adeseori.

De-ai fi, draga, zefir dulce,

 Care duce

Cu-al sau murmur frunze, flori,

As fi frunza, as fi floare,

 As zburare

Pe-al tau san gemand de dor;

De-ai fi noapte, – as fi lumina,

 Blanda, lina,

Te-as cuprinde c-un suspin;

Si in nunta de iubire,

 In unire,

Naste-am zorii de rubin;

De-as fi, mandra, rausorul,

 Care dorul

Si-l confie campului,

Ti-as spala c-o sarutare,

 Murmurare,

Crinii albi ai sanului!"

Ca Eol, ce zboara prin valuri si tipa,

 Fugarul usor

Necheaza, s-arunca de spinteca-n pripa

 Al negurei flor;

Vergina il strange pe-amantu-i mai tare

 La sanu-i de crin

Si fata-si ascunde l-a lui sarutare

 In par ebenin.

Iar Eco isi rade de blandele plangeri,

 De junii amanti,

Si raul repeta ca cantul de ingeri

 In repede dant:

"De-as fi, mandra, rausorul,

 Care dorul

Si-l confie campului,

Ti-as spala c-o sarutare,

 Murmurare,

Crinii albi ai sanului!"