Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 9

Cand din stele auroase

Noaptea vine-ncetisor,

Cu-a ei umbre suspinande,

Cu-a ei silfe sopotinde

Cu-a ei vise de amor;

Cate inimi in placere

Ii resalta usurel!

Dar pe cate dureroase

Cantu-i mistic le apasa,

Cantu-i bland, incetinel.

Doua umbre, albicioase

Ca si fulgii de ninsori,

Razele din alba luna

Mi le torc, mi le-mpreuna

Pentru-ntregul viitor;

Iar doi ingeri canta-n plangeri,

Plang in noapte dureros,

Si se sting ca doua stele,

Care-n nunta, usurele,

Se cunun cazande jos.

Intr-un cuib de turturele

Ca si fluturii de-usor

Salta Eros nebuneste,

Il desmiarda, l-incalzeste

Cu un vis de tainic dor;

Iar in norul de profume

Doua suflete de flori

Le desparte-al noptii mire

Cu fantastica-i soptire,

Le resfira, pana mor.

Cand pe stele aurie

Noaptea doarme usurel,

Cate inime razande,

Dar pe cate suspinande

Le delasa-ncetinel!

Dar asa ne e destinul,

Vitreg prea adeseori,

Unui lumea i-acordeaza,

Iar pe altul il boteaza

Cu-a lui roua de plansori.