Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 21

Noaptea potolit si vanat arde focul in camin;

Dintr-un colt pe-o sofa rosa eu in fata lui privesc,

Pan? ce mintea imi adoarme, pan? ce genele-mi clipesc;

Lumanarea-i stinsa-n casa… somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin intuneric te apropii surazanda,

Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara;

Pe genunchi imi sezi, iubito, bratele-ti imi inconjoara

Gatul… iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.

Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate,

Tu grumazul mi-l inlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci;

S-apoi ca din vis trezita, cu manute albe, dulci,

De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.

Netezesti incet si lenes fruntea mea cea linistita

Si gandind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc

Pe-ai mei ochi inchisi ca somnul si pe frunte-mi in mijloc

Si surazi, cum rade visul intr-o inima-ndragita.

O! desmiarda, pan? ce fruntea-mi este neteda si lina,

O! desmiarda, pan-esti juna ca lumina cea din soare,

Pan-esti clara ca o roua, pan-esti dulce ca o floare,

Pan? nu-i fata mea zbarcita, pan? nu-i inima batrana.