Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 12

Ca a noptii poezie,

Cu-ntunericul talar,

Cand se-mbina, se-mladie

C-un glas tainic, lin, amar,

Tu cantare intrupata!

De-al aplauzelor flor,

Aparand divinizata,

Rapisi sufletu-mi in dor!

Ca zefirii ce adie

Canturi dulci ca un fior,

Cand prin flori de iasomie

Isi sting sufletele lor,

Astfel notele murinde,

Blande, palide, incet,

Zbor sub mana-ti tremurande,

Ca dulci ganduri de poet.

Sau ca lira sfaramata

Ce rasgeme-ngrozitor

Cand o mana inghetata

Rumpe coardele-n fior,

Astfel mana-ti tremuranda

Bate-un cantec mort si viu,

Ca furtuna descrescanda

Care muge a pustiu.

Esti tu nota ratacita

Din cantarea sferelor,

Ce eterna, nefinita,

Ingerii o canta-n cor?

Esti fiinta-armonioasa

Ce-o gandi un serafin,

Cand pe lira-i tanguioasa

Mana cantecul divin?

Ah, ca visul ce se-mbina

Palid, lin, incetisor,

Cu o raza de lumina

Ce-arde geana ochilor;

Tu cantare intrupata!

De-al aplauzelor flor

Disparand divinizata,

Rapisi sufletu-mi in dor!