Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 14

La voi cobor acuma, voi suflete-amagite,

Si ca sa va ard fierea, o, spirite-ametite,

    Blestemul il invoc;

Blestemul mizantropic, cu vanata lui gheara,

Ca sa va scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiara

    Cu fierul ars in foc.

Desi stiu c-a mea lira d-a surda o sa bata

In preajma mintii voastre de patimi imbatata,

    De-al patimilor dor;

In preajma mintii voastre ucisa de orgie,

Si putreda de spasmuri, si arsa de betie,

    Si seaca de amor.

O, fiarba-va mania in vinele stocite,

In ochii stinsi de moarte, pe frunti invinetite

    De sange putrezit;

Ca-n veci nu se va teme Profetul vre odata

De bratele slabite, puterea lesinata

    A junelui canit.

Ce am de-alege oare in seaca-va fiinta?

Ce foc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta,

    O, oameni morti de vii!

Sa va admir curajul in vinure varsate,

In sticle sfaramate, hurii nerusinate

    Ce chiuie-n orgii?

Va vad lungiti pe patul junetii ce-ati spurcat-o,

Sufland din gura boala vietii ce-ati urmat-o,

    Si arsi pan-in rarunchi;

Sau bestiilor care pe azi il tin in fiara,

Cum lingusiti privirea cea stearpa si amara,

    Cum cadeti in genunchi!

Sculati-va!.. caci anii trecutului se-nsira,

In siruri triumfale stindardul il resfira,

    Caci Roma a-nviat;

Din nou prin glorii calca, cu fata inzeita,

Cu faclele nestinse, puterea-i impietrita,

    Poporul imparat.

Sculati-va!.. caci tromba de moarte purtatoare

Cu glasul ei lugubru racneste la popoare

    Ca leul speriat;

Tot ce respira-i liber, a tuturor e lumea,

Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,

    Ci-aievea s-a serbat.

Incingeti-va spada la dantul cel de moarte,

Aci va poarte vantul, cum stie sa va poarte

    A topai in joc!

Aci va duceti valuri in mii batalioane

Cum in paduri aprinse, manat in uragane,

    Diluviul de foc.

Vedeti cum urna crapa, cenusa reinvie,

Cum murmura trecutul cu glas de batalie

    Poporului roman;

Cum umbrele se-mbraca in zale ferecate,

Si fruntile carunte le nalta de departe

    Un Cesar, un Traian.

Cad putredele tronuri in marea de urgie,

Se sfarma de odata cu lantul de sclavie

    Si sceptrele de fier;

In doua parti infernul portalele-si deschide

Spre-a incapea cu mia rasufletele hade

    Tiranilor ce pier!

In darn rasuna vocea-mi de eco repetita,

Va zguduie arama urechea amortita

    Si simtul lesinat;

Virtutea despletita si patria-ne zeie

Nu pot ca sa aprinza o singura scanteie

    In sufletu-nghetat.

Si singur stau si caut, ca uliul care cata

In inima junimii de viata-i dezbracata

    Un starv spre-a-l sfasia;

Ca pasarea de zboru-i din ceruri dizmetita,

Ca muntele ce-n fruntea-i de nouri incretita

    Un trasnet ar purta.

Dar cel putin nu spuneti ca aveti simtiminte,

Ca-n veci nu se imbraca in vestede vestminte

    Misteriul cel sant;

Caci vorba voastra suna ca plans la cununie,

Ca cobea ce ingana un cant de veselie,

    Ca rasul la mormant.