Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 13

Ostirile-i alunga in spaima inghetata,

Cu sufletu-n ruina, un rege-asirian,

Cum stancelor arunca durerea-i inspumata

    Gemandul uragan.

De ce nu sunt un rege sa sfarm cu-a mea durere,

De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,

Sa fac sa rump-o lume ce sfasie-n tacere

    Zdrobit sufletul meu.

Un leu pustiei rage turbarea lui fuginda,

Un ocean se-mbata pe-al vanturilor joc,

Si norii-si spun in tunet durerea lor muginda,

    Gandirile de foc.

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,

Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,

Caci mie mi-a dat soarta amara mangaiere

    O piatra sa ador.

Murindului speranta, turbarii razbunarea,

Profetului blestemul, credintei Dumnezeu,

La sinucid o umbra ce-i sperie desperarea,

    Nimic, nimica eu.

Nimica, doar icoana-ti, care ma invenina,

Nimic, doar suvenirea surasului tau lin,

Nimic decat o raza din fata ta senina,

    Din ochiul tau senin.

Si te iubesc, copila, cum repedea junie

Iubeste-n ochi de flacari al zilelor noroc,

Iubesc precum iubeste pe-o alba vijelie

    Un ocean de foc.

Din ochi de-ar soarbe geniu slabita mea privire,

De-ar tremura la sanu-mi gingasul tau mijloc,

Ai pune pe-a mea frunte in vise de marire

    Un diadem de foc.

Si-as pune soarta lumii pe buza-ti purpurie,

As pune lege lumii razandul tau delir,

As face al tau zambet un secol de orgie,

    Si lacrimile-ti mir.

Caci te iubesc, copila, ca zeul nemurirea,

Ca preotul altarul, ca spaima un azil;

Ca sceptrul mana blanda, ca vulturul marirea,

    Ca visul pe-un copil.

Si pasu-n urma-ti zboara c-o tainica manie,

Ca un smintit ce cata cu ochiu-ngalbenit,

Cu fruntea-nvinetita, cu fata cenusie

   Icoana ce-a iubit.