Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 23

Ah! garafa pantecoasa doar de sfesnic mai e buna

Si mucoasa lumanare sfaraind saul si-l arde

Si-n aceasta saracie, te inspira, canta barde -

Bani n-am mai vazut de-un secol, vin n-am mai baut de-o luna.

Un regat pentr-o tigara, s-umplu norii de zapada

Cu himere!.. Dar de unde? Scartaie de vant fereasta,

In pod miauna motanii – la curcani vanata-i creasta

Si cu pasuri melancolici meditand umbla-n ograda.

Uh! ce frig… imi vad suflarea, – si caciula cea de oaie

Pe urechi am tras-o zdravan – iar de coate nici ca-mi pasa

Ca tiganul, care baga degetul prin rara casa

De navod – cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.

Cum nu sunt un soarec, Doamne – macar totusi are blana -

Mi-as manca cartile mele – nici ca mi-ar pasa de ger…

Mi-ar parea superba, dulce o bucata din Homer,

Un palat, borta-n parete si nevasta – o icoana.

Pe pareti cu colb, pe podul cu lungi panze de painjen

Roiesc plosnitele rosii, de ti-i drag sa te-uiti la ele!

Greu li-i de mindir de paie, si apoi din biata-mi piele

Nici ca au ce sa mai suga. – Intr-un roi mai de un stanjen

Au iesit la promenada – ce petrecere gentila!

Plosnita ceea-i batrana, cuvios in mers paseste;

Cela-i cavaler… e iute… oare stie frantuzeste?

Cea ce-ncunjura multimea i-o romantica copila.

Bruh! mi-i frig. – Iata pe mana cum codeste-un negru purec

Sa-mi moi degetul in gura – am sa-l prind – ba las saracul!

Pripasit la vreo femeie, stiu ca ar vedea pe dracul -

Dara eu – ce-mi pasa mie – bietul "ins!" la ce sa-l purec?

Si motanul toarce-n soba de blazat ce-i. Mai motane,

Vina-ncoa sa stam de vorba, unice amic si ornic;

De-ar fi-n lume-un sat de mate, zau! ca-n el te-as pune vornic,

Ca sa stii si tu odata boieria ce-i, sarmane!

Oare ce gandeste hatrul de sta ghem si toarce-ntruna?

Ce idei se-nsira dulce in mateasca-i fantazie?

Vro cucoana cu-alba blana cu amoru-i il imbie,

Rendez-vous i-a dat in sura, ori in pod, in gavauna?

De-ar fi-n lume numai mate – tot poet as fi? Tot una:

Mieunand in ode nalte, tragic miorlaind – un Garrick,

Ziua tologit in soare, pandind cozile de soaric

Noaptea-n pod, cerdac si stresini heinizand duios la luna.

Filosof de-as fi – simtirea-mi ar fi vecinic la aman!

In prelegeri populare idealele le apar

Si junimei generoase, domnisoarele ce scapar

Le arat ca lumea vis e – un vis sarbad – de motan.

Sau ca popa colo-n templul, inchinat fiintei care

Dupa chip s-asemanare a creat matescul neam,

As striga: o motanime! motanime! Vai… Haram

De-al tau suflet motanime, nepostind postul cel mare.

Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,

Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte

Ce destinul motanimei il desfasura-nainte!

Ah! atei, nu tem ei iadul s-a lui duhuri – liliecii?

Anathema sit! – Va scuipe oricare motan de treaba,

Nu vedeti ce-ntelepciune e-n faptura voastra chiara?

O motani fara de suflet! – La zgariet el v-a dat ghiara

Si la tors v-a dat mustete – vreti sa-l pipaiti cu laba?

Ii! ca in clondir se stinge capetelul de lumina!

Mosule, mergi de te culca, nu vezi ca s-a-ntunecat?

Sa visam favori si aur, tu-n cotlon si eu in pat.

De-as putea sa dorm incalea. – Somn, a gandului odina,

O, acopere fiinta-mi cu-a ta muta armonie,

Vino somn – ori vino moarte. Pentru mine e tot una:

De-oi petrece-nca cu mate si cu pureci si cu luna,

Ori de nu – cui ce-i aduce? – Poezie – saracie!