Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 28

Parea ca printre nouri s-a fost deschis o poarta,

Prin care trece alba regina noptii moarta.

O, dormi, o, dormi in pace printre faclii o mie

Si in mormant albastru si-n panze argintie,

In mausoleu-ti mandru, al cerurilor arc,

Tu adorat si dulce al noptilor monarc!

Bogata in intinderi sta lumea-n promoroaca,

Ce sate si campie c-un luciu val imbraca;

Vazduhul scanteiaza si ca unse cu var

Lucesc zidiri, ruine pe campul solitar.

Si tintirimul singur cu strambe cruci vegheaza,

O cucuvaie sura pe una se aseaza,

Clopotnita trosneste, in stalpi izbeste toaca,

Si straveziul demon prin aer cand sa treaca,

Atinge-ncet arama cu zimtii-aripei sale

De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale.

     Biserica-n ruina

Sta cuvioasa, trista, pustie si batrana,

Si prin ferestre sparte, prin usi tiuie vantul -

Se pare ca vrajeste si ca-i auzi cuvantul -

Nauntrul ei pe stalpii-i, pareti, iconostas,

Abia conture triste si umbre au ramas;

Drept preot toarce-un greier un gand fin si obscur,

Drept dascal toaca cariul sub invechitul mur.

Credinta zugraveste icoanele-n biserici -

Si-n sufletu-mi pusese povestile-i feerici,

Dar de-ale vietii valuri, de al furtunii pas

Abia conture triste si umbre-au mai ramas.

In van mai caut lumea-mi in obositul creier,

Caci ragusit, tomnatec, vrajeste trist un greier;

Pe inima-mi pustie zadarnic mana-mi tiu,

Ea bate ca si cariul incet intr-un sicriu.

Si cand gandesc la viata-mi, imi pare ca ea cura

Incet repovestita de o straina gura,

Ca si cand n-ar fi viata-mi, ca si cand n-as fi fost.

Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost

De-mi tin la el urechea – si rad de cate-ascult

Ca de dureri straine?.. Parc-am murit de mult.