Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 38

Departe sunt de tine si singur langa foc,

Petrec in minte viata-mi lipsita de noroc,

Optzeci de ani imi pare in lume c-am trait,

Ca sunt batran ca iarna, ca tu vei fi murit.

Aducerile-aminte pe suflet cad in picuri,

Redesteptand in fata-mi trecutele nimicuri;

Cu degetele-i vantul loveste in feresti,

Se toarce-n gandu-mi firul duioaselor povesti,

S-atuncea dinainte-mi prin ceata parca treci,

Cu ochii mari in lacrimi, cu mani subtiri si reci;

Cu bratele-amandoua de gatul meu te-anini

Si parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…

Eu strang la piept averea-mi de-amor si frumuseti,

In sarutari unim noi sarmanele vieti…

O! glasul amintirii ramane pururi mut,

Sa uit pe veci norocul ce-o clipa l-am avut,

Sa uit cum dup-o clipa din bratele-mi te-ai smult…

Voi fi batran si singur, vei fi murit de mult!