Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 37

Cu perdelele lasate,

Sed la masa mea de brad,

Focul palpaie in soba,

Iara eu pe ganduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte

Dulci iluzii. Amintiri

Taraiesc incet ca greieri

Printre negre, vechi zidiri,

Sau cad grele, mangaioase

Si se sfarma-n suflet trist,

Cum in picuri cade ceara

La picioarele lui Crist.

In odaie prin unghere

S-a tesut painjenis

Si prin cartile in vravuri

Umbla soarecii furis.

In aceasta dulce pace

Imi ridic privirea-n pod

Si ascult cum invelisul

De la carti ei mi le rod.

Ah! de cate ori voit-am

Ca sa spanzur lira-n cui

Si un capat poeziei

Si pustiului sa pui;

Dar atuncea greieri, soareci,

Cu usor-maruntul mers,

Readuc melancolia-mi,

Iara ea se face vers.

Cateodata… prea arare…

A tarziu cand arde lampa,

Inima din loc imi sare

Cand aud ca suna cleampa…

Este Ea. Desarta casa

Dintr-odata-mi pare plina,

In privazul negru-al vietii-mi

E-o icoana de lumina.

Si mi-i ciuda cum de vremea

Sa ma treaca se indura,

Cand eu stau soptind cu draga

Mana-n mana, gura-n gura.