Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 22

Nilul misca valuri blonde pe campii cuprinsi de maur,

Peste el cerul d-Egipet desfacut in foc si aur;

Pe-al lui maluri galbii, sese, stuful creste din adanc,

Flori, juvaeruri in aer, sclipesc tainice in soare,

Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,

Alte rosii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plang.

Si prin tufele de maturi, ce cresc verzi, adance, dese,

Pasari imblanzite-n cuiburi distind penele alese,

Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor.

Inecat de vecinici visuri, rasarit din sfinte-izvoara,

Nilul misc-a lui legenda si oglinda-i galben-clara

Catre marea linistita ce ineaca a lui dor.

De-a lui maluri sunt unite campii verzi si tari ferice;

Memfis colo-n departare, cu zidirile-i antice,

Mur pe mur, stanca pe stanca, o cetate de giganti -

Sunt gandiri arhitectonici de-o grozava maretie!

Au zidit munte pe munte in antica lor trufie,

I-a-mbracat cu-argint ca-n soare sa luceasca intr-un lant

Si sa para rasarita din visarile pustiei,

Din nisipuri argintoase in miscarea vijeliei,

Ca un gand al marii sfinte, reflectat de cerul cald

S-aruncat in departare… Colo se ridic trufase

Si eterne ca si moartea piramidele-uriase,

Racle ce incap in ele epopeea unui scald.

Se-nsereaza… Nilul doarme si ies stelele din strunga,

Luna-n mare isi arunca chipul si prin nori le-alunga.

Cine-a deschis piramida si-nauntru a intrat?

Este regele: in haina de-aur ros si pietre scumpe,

El intra sa vad-acolo tot trecutul. – I se rumpe

Al lui suflet cand priveste peste-al vremurilor vad.

In zadar guverna regii lumea cu intelepciune,

Se-nmultesc semnele rele, se-mputin faptele bune;

In zadar caut-al vietii inteles nedezlegat.

Iese-n noapte… s-a lui umbra lunga-ntins se desfasoara

Pe-ale Nilului lungi valuri. – Astfel pe-unde de popoara

Umbra gandurilor regii se arunca-ntunecat.

Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,

Ale trestiilor sunet ce sub luna ce patrunde

Par a fi snopuri gigantici de lungi sulite de-argint,

Toat-a apei, a pustiei si a noptii maretie

Se unesc sa-mbrace mandru veche-acea imparatie,

Sa invie in deserturi sir de visuri ce te mint.

Raul sfant ne povesteste cu-ale undelor lui gure

De-a izvorului sau taina, despre vremi apuse, sure,

Sufletul se-mbata-n visuri care-aluneca in zbor.

Palmii risipiti in cranguri auriti de-a lunei raza,

Nalta zveltele lor trunchiuri. – Noaptea-i clara, luminoasa,

Undele viseaza spume, cerurile-nsira nori.

Si in templele marete, colonade-n marmuri albe,

Noaptea zeii se preimbla in vestmintele lor dalbe,

Si al preotilor cantec suna-n harfe de argint;

Si la vantul din pustie, la racoarea noptii bruna,

Piramidele din crestet aiurind si jalnic suna

Si salbatec se plang regii in giganticul mormant.

In zidirea cea antica, sus in frunte-i turnul maur.

Magul priivea pe ganduri in oglinda lui de aur,

Unde-a cerului mii stele ca-ntr-un centru se adun.

El in mic priveste-acolo caile lor tainuite

Si cu varga zugraveste drumurile lor gasite:

Au aflat samburul lumii, tot ce-i drept, frumos si bun.

Si se poate ca spre raul unei ginti efeminate,

Regilor patati de crime, preotimei desfranate,

Magul, paza razbunarii, a cetit semnul intors;

S-atunci vantul ridicat-a tot nisipul din pustiuri,

Astupand cu el orase, ca gigantice sicriuri

Unei ginti ce fara viata-ngreuia pamantul stors.

Uraganu-acum alearga pan? ce caii lui il crapa

Si in Nil numai desertul nisipisul si-l adapa,

Asternandu-l peste campii cei odata infloriti.

Memfis, Teba, tara-ntreaga coperita-i de ruine,

Prin desert strabat salbatec mari familii beduine,

Sorind viata lor de basme pe campie nisipiti.

Dar s-acum turburand stele pe-ale Nilului lungi unde,

Noaptea flamingo cel rosu apa-ncet, incet patrunde,

S-acum luna arginteste tot Egipetul antic;

S-atunci sufletul viseaza toat-istoria straveche,

Glasuri din trecut strabate l-a prezentului ureche,

Din a valurilor sfada prorociri se aridic.

S-atunci Memfis se inalta, argintos gand al pustiei,

Inchegare maiestrita din suflarea vijeliei…

Beduini ce stau in luna, o minune o privesc,

Povestindu-si basme mandre imbracate-n flori si stele

De orasul care iese din pustiile de jele;

Din pamant si de sub mare s-aud sunete ce cresc.

Marea-n fund clopote are care suna-n orice noapte;

Nilu-n fund gradine are, pomi cu mere de-aur coapte;

Sub nisipul din pustie cufundat e un popor,

Ce cu-orasele-i deodata se trezeste si se duce

Sus in curtile din Memfis, unde-n sali lumina luce;

Ei petrec in vin si-n chiot orice noapte pan-in zori.