Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 8

Iubesti scumpa mea frumoasa

Ghirlandioara de-albe flori,

Ce-ncununa gratioasa

Buclele-mi ce-n vanturi zbor?

 Nu nu! nu nu!

Ce vrei dar draga tu?

 Poate roza cea tacuta,

 Care dulce se saruta

 Cu fluturii razatori?

Ba nu, nu cununa-n laur,

Cinsa-n aur, aur, aur,

Atunci este un tezaur,

 Asta vreu,

 Dragul meu!

Iubesti dulce dragulina

Doina mea de tainic dor,

Ce pe lira mea suspina

Dulce, bland, incetisor?

 Nu nu! nu nu!

Ce vrei dar draga tu?

 Poate cantul de-armonie,

 Care Eol il adie

 Printre frunze, printre flori?

Ah! cand aurul suspina,

In punguta plina, plina,

C-o cantare metalina!

 Asta vreu,

 Dragul meu!

Iubesti poate pe Selene,

Ca o candela lucind

Cand cu pasu-i lin, alene

Se preumbla surazand?

 Nu nu! nu nu!

Ce vrei dar draga tu?

 Iubesti poate alba zare,

 Ce-o sageata mandrul soare

 Peste campul inflorind?

Ah!, cand aurul dulce suna

In punguta mea nebuna,

Nu-mi mai trebe alba luna!

 Asta vreu,

 Dragul meu!

Iubesti patria-ti mareata,

Ce de glorii duce dor,

Cand in palida ei fata

Se deseamna-un viitor?

 Nu nu! nu nu!

Ce vrei dar draga tu?

 Poate visul mare, mare,

 De marire, razbunare,

 Ce-l viseaza-a ei popor?

Cand in loc de glorii, laur,

Mi-ai da aur, aur, aur.

Atunci fi-mi-ar un tezaur,

 Asta vreu,

 Dragul meu!