Читать книгу Poezii - Eminescu Mihai - Страница 6

N-oi uita vreodata, dulce Bucovina,

Geniu-ti romantic, muntii in lumina,

   Vaile in flori,

Rauri resaltande printre stance nante,

Apele lucinde-n dalbe diamante

   Peste campii-n zori.

Ale sortii mele plangeri si surase,

Inganate-n canturi, inganate-n vise

   Tainic si usor,

Toate-mi trec prin gandu-mi, trec pe dinainte,

Inima mi-o fura si cu dulci cuvinte

   Imi soptesc de dor.

Numai langa sanu-ti geniile rele,

Care imi descanta firul vietii mele,

   Parca dormita;

Ma lasara-n pace, ca sa cant in lume,

Sa-mi visez o soarta mandra de-al meu nume

   Si de steaua mea.

Cand pe bolta bruna tremura Selene,

Cu un pas melodic, cu un pas alene

   Lin in calea sa,

Eol pe-a sa arpa bland rasunatoare

Cant-a noptii dulce, mistica cantare,

   Cant din Valhala.

Atunci ca si silful, ce n-adoarme-n pace,

Inima imi bate, bate, si nu tace,

   Tremura usor,

In fantazii mandre ea isi face cale,

Peste munti cu codri, peste deal si vale

   Mana al ei dor.

Mana doru-i tainic colo, inspre tine,

Ochiul imi sclipeste, genele-mi sunt pline,

   Inima mi-i grea;

Astfel, totdeauna cand gandesc la tine,

Sufletul mi-apasa nouri de suspine,

   Bucovina mea!